Aceasta nu este o cronica de concert. Este o cronica de marire. Probabil ca, daca as fi cu adevarat talentat in a creea, as fi tentat sa scriu o oda in urma serii de 23 iulie.
Ce-a fost pe stadionul Cotroceni m-a lasat pe mine personal cu gura cascata. Sincer , imi era aproape frica sa sper ca Metallica se va stresa sa incante publicul roman, in conditiile in care spatiul est european nu a fost niciodata una din tintele ei preferate. Nebunia anuntata peste tot in legatura cu epuizarea aproape instantanee a biletelor nu a fost parca atat de evident, semn ca organizatorii au luat in calcul si ceva masuri de siguranta, fara a se ghida doar dupa principiul “daca nu incap, ii impingem”. Gazonul si cele 3 tribune s-au umplut treptat, mult mai tarziu decat ora limita de intrare intiparita pe bilet. Oameni de toate varstele; de la metalisti la bustul gol ce au dat ametitor, la propriu, din cap pe toata durata concertului, pana la barbati si femei la aproximativ 40 ani. Asta e farmecul Metallica, probabil una dintre putinele trupe care a reusit sa fascineze 2 generatii ce, de altfel, nu au multe preferinte in comun. Ingramadeala a fost doar la gazon A, cu o suprafata mult mai mica decat la alte concerte. Scena si ecranele alaturate nu au fost chiar impresionante, mai mult mi-a placut cum a aratat scena in 99, din filmuletele vazute pe youtube. Doar ecranul gigantic din spatele lor , pe care se vedea de-a dreptul cristal, ar putea fi de luat in seama. In aceste conditii, sarcina de a realiza o seara magica revenea aproape 100% formatiei. Si au reusit, din plin. Un amestec ametitor de balade si piese energice, de hituri arhiconsacrate cu melodii doar “pour les connaisseurs”. Toate categoriile de fani au fost in extaz. Aruncatoarele de flacari de pe margine numeroasele explozii atat pe scena cat si langa ea, au creeat o atmosfera incendiara, si la propriu si la figurat. Lipsa evenimentelor muzicale cu adevarat mari si a ”antrenamentului” publicului s-au simtit initial. James nu s-a lasat insa, incurajand in permanenta multimea. A reusit pana la urma, fanii cantant pana la raguseala ultimele piese, trupa preferand sa lase pe final compozitiile “grele” . Ploaie, vant, inghesuiala(in cazul celor din fata) , nimic nu a mai contat. Un stadion dezlantuit a cantat vers cu vers Nothing else matters, Enter sandmen sau Seek and destroy si a acompaniat cu “Hey”-uri in cor solourile de baterie sau bas . La cele 2 iesiri ale formatiei, insotite de mesaje de la revedere ale lui James, fanii mai ca l-ar fi fugarit inapoi pe scena, iar rasunetul refrenului Seek and destroy a incheiat un concert perfect. Metallica a promis ca mai vine, termenul de un an anuntat fiind insa dubios, avand in vedere ca o promisiune asemanatoare au facut si acum 9 ani. Oricum insa, de la organizare pana la public, nici cel mai mic detaliu nu poate fi criticat. Un deliciu muzical de neiuitat, si un suvenir unic pentru norocosii care au prins penele lui kirk, create special pentru acest turneu. Membrii au multumit minute in sir publicului, iar Romania le va multumi saptamani in sir acestora.
